Cap. 1
4. Ci pe a
cesta l-a scăpat Dositei,
cel care se zi
cea al lui Drimilus, care de neam era iudeu, dar după a
ceea şi-a schimbat legea şi s-a înstrăinat de la dogmele părinteşti; a
cesta a pus să se cul
ce în cortul regelui un necunoscut, căruia i s-a întâmplat
ceea ce era să pătimească regele.
5. Iar după a
ceea, făcându-se război mare şi izbânda fiind de partea lui Antioh, Arsinoe umbla şi ruga pe ostaşi cu jale şi cu lacrimi, cu părul despletit, ca şi pe sine şi pe pruncii săi şi pe femeile sale, bărbăteşte să le ajute, făgăduind că
celor care vor birui, fiecăruia va da două mine de aur.
Cap. 3
10. Oştirea noastră
cea trimisă în Asia, de care ştiţi şi voi, cu ajutorul zeilor şi cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept a
ceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândeţe şi cu multă iubire de oameni să câştigăm neamurile care locuiesc în
Cele-Siria şi în Fenicia şi bine să le fac cu bucurie.
14. Şi noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor şi întorcându-ne cu biruinţă în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor şi am făcut
ceea ce se cuvenea să fa
cem.
17. Pentru a
ceea şi cu semne bine adeverindu-ni-se, că a
ceştia în tot chipul au gând rău spre noi, şi mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe a
ceşti necredincioşi tainici vânzători şi barbari, să-i avem vrăjmaşi,
18. Am poruncit, ca îndată
ce va sosi la voi scrisoarea a
ceasta, pe
cei însemnaţi în ea, împreună cu femeile şi cu pruncii, ocărâţi-i şi-i jefuiţi şi într-a
ceeaşi zi să-i trimiteţi la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legaţi, ca, precum se cuvine
celor răi, eu moarte nemiloasă şi de ocară să piară.
Cap. 5
15. Şi abia deşteptându-l, i-a spus că vremea ospăţului aproape a trecut şi i-a mai dat de ştire şi despre
ceea ce se făcuse.
26. Şi când încă razele soarelui nu se revărsaseră - regele primind prietenia venit Ermon şi l-a chemat să iasă, spunându-i că
ceea ce a poftit este gata.
36. După a
ceea, iarăşi făcând regele ospăţ şi îndemnând pe oaspeţi să fie cu voie bună,
41. De a
ceea cetatea a
ceasta se tulbură aşteptând, că de multe ori s-au adunat şi acum este primejdie să nu se lase târâtă spre tulburări".
42. Pentru a
ceea, regele, tocmai ca Falaris, s-a umplut de nesocotinţă şi de schimbările sufletului, care s-au făcut în el din pricina Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s-a jurat cum că el, fără de nici o zăbavă, îi va trimite la iad pe a
ceştia, aruncându-i la genunchii şi la picioarele fiarelor.
43. După a
ceea porni-va război împotriva Iudeii, ca să o facă tot una cu pământul, cu foc şi cu sabie degrab să o bată şi templul lor
cel necălcat de el, cu foc să-l ardă curând, şi pentru
cei
ce aduc acolo jertfe, pustietate să devină pentru toată vremea.
46. Drept a
ceea, către luminarea de ziuă, când era
cetatea plină de nenumărată mulţime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca să poftească pe rege la priveliştea care fusese pregătită.
49. Socotind că a
ceea este clipa
cea mai de pe urmă a vieţii şi sfârşitul chinuitei aşteptări, spre jale şi plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul şi, îmbrăţişându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinţii peste fii şi maicile peste fii
ce, şi unele având la sâni pruncii de curând născuţi, îi aplecau să sugă laptele
cel de pe urmă.
Cap. 6
30. După a
ceea, regele mergând în
cetate şi chemând pe
cel care era peste venituri, a poruncit ca vinuri şi
celelalte, care sunt trebuincioase la ospăţ, să le dea pe şapte zile Iudeilor, judecând ca în locul în care li s-a părut că vor pieri, în a
cela să prăznuiască cu toată veselia zilele de izbăvire.